RAW APARTAMENT
Ne aflăm în zona Aviatorilor, în mansarda unui bloc de 3 etaje, iar locul te cucerește imediat prin elementele pe care le aduce cu sine - înălțimea generoasă, lumina care inundă încăperile sau structura metalică existentă.
Am început prin a decoperta și îndepărta plafonul existent pentru a păstra o înălțime cât se poate de mare. Am preferat păstrarea traverselor la vedere și le-am îmbrăcat în gips—carton pentru a diminua aspectul industrial și a ne putea îndrepta către stilul dorit de beneficiar, un fusion contemporan.
În imaginile de mai sus se află zona bibliotecii, unde am optat pentru o mobilare frameless (prima imagine), astfel încât să profităm de ferestrele dispuse pe toate laturile și să nu obturăm lumina naturală. Biblioteca este desenată de noi și realizată pe comandă✍️
VREAU APROAPE LA FEL
Începe cu o consultație gratuită.
Provocări
În proiectul menționat, optimizarea spațiului pentru a păstra o lumină generoasă și pentru a crea spații aerisite a reprezentat una dintre provocări. Decopertarea completă a fost necesară pentru a evalua în mod detaliat capacitatea structurii de a fi optimizată. Această abordare a permis echipei să exploreze posibilitățile și să adapteze designul în funcție de potențialul maxim al spațiului disponibil.
Rămânem în living, unde de data aceasta provocarea a fost să integrăm în amenajare un element al beneficiarului - sistemul de sunet de mari dimensiuni🔈
Livingul se află cu o treaptă mai jos față de restul mansardei și a fost nevoie să intervenim pentru a asigura o distanță potrivită între boxe și perete, ca sunetul să se audă corespunzător, dar și pentru a delimita vizual această diferență de nivel.
Soclul ceramic continuă cu treapta din același material și conturează întreaga zonă audio. Pentru că ne-am dorit ca cele două boxe să se integreze perfect, întreaga amenajare a fost gândită cu rotunjimi similare📐
Bucătăria acestei amenajări are două zone - o zonă de lucru și una de depozitare. Cea din urmă are o mobilare minimalistă, în timp ce partea funcțională are toate elementele încastrate - frigider, cuptor, espressor, dar și mașina de spălat rufe, vase și centrala.
Am decis să integrăm în design inclusiv pilonul ce face parte din structura metalică care susține acoperișul și să îl îmbrăcăm într-o coloană rotundă în aceeași culoare cu mobilierul placat📐
Poate o baie de 4,5 mp să fie complet funcțională?📐
Răspunsul e chiar în pozele de mai sus – cel mai folosit grup sanitar al acestei amenajări se află în zona de zi, zonă ce include livingul, bucătăria, zona de dining și accesul către terasă. Am luat decizia de a păstra dimensiunile inițiale ale acestei băi pentru a nu a nu afecta bucătăria sau livingul și am gândit un spațiu complet funcțional, ce conține inclusiv zona de duș.
Am ales să inserăm și în acest proiect unul dintre lavoarele noastre preferate de la @artelinea.official, iar piesele vedetă sunt lastrele ceramice ce imită marmura verde și te poartă mai aproape de natură🌿
VREAU APROAPE LA FEL
Începe cu o consultație gratuită.
Design customizat
În zona dormitorului am ales să accentuăm înălțimea camerei și am optat pentru un pat cu tăblie joasă. Elementul vedetă care urmărește elementele specifice ale acestei amenajări este regăsit în zona peretului care duce spre baie. Aici am inserat și o ușă Filomuro pentru a păstra un aspect unitar, fără a-l încărca prin elementele unei uși clasice 🚪
VREAU APROAPE LA FEL
Începe cu o consultație gratuită.