EVO GYM I SIBIU

Din seria amenajărilor altfel, în portofoliul Pure-Mess se numără acum și trei centre de fitness cu design versatil și modern, în Sibiu.

Totul a pornit de la necesitățile specifice fiecărui spațiu în parte pentru ca amenajarea finală să răspundă cerințelor punctuale ale beneficiarilor finali.

 

Cum am contribuit la rebrandingul unui proiect deja existent în Sibiu?

Beneficiarul și-a dorit ca noul design interior să susțină o imagine unitară a brandului său, mai ales că proiectul final cuprinde trei centre de fitness diferite.Astfel am mers pe un design prietenos, care susține atmosfera sportivă șiprimitoare, și care în același timp atrage și inspiră viitorii beneficiari să-și atingă obiectivele de fitness și să se simtă confortabil în spațiul dedicat lor.

EVO GYM

Spațiul din imagini a fost conceput pentru un public corporate și reprezintămelanjul perfect între modern, util și funcțional. Zona de la intrare a fost proiectată pentru a fi mult mai prietenoasă față de o recepție obișnuită deoarece am integrat un loc de discuții și întâlniri pentru primele sesiuni cu antrenorul.

Concept

Spațiul vestiarelor a fost gândit ca o explozie cromatică cu scopul de a crea și menține o stare de bine pe fondul unui ambient primitor.Atât zonele dedicate femeilor, cât și cele dedicate bărbaților au fost amenajate pentru a acomoda nevoile fiecărei persoane în parte.

Un exemplu concret în acest sens este spațiul destinat coafatului și retușării make-up-ului, spațiu esențial și atât de necesar într-un vestiar pentru a te putea pregăti după antrenament.Pentru ca ne-am dorit să introducem un ambient ușor terapeutic, în momentul în care intri în cabina de duș ești întâmpinat de o lumină neutră, iar când apa pornește, lumina își va schimba culoarea.Spațiul vestiarelor a fost gândit ca o explozie cromatică cu scopul de a crea și menține o stare de bine pe fondul unui ambient primitor.
Atât zonele dedicate femeilor, cât și cele dedicate bărbaților au fost amenajate pentru a acomoda nevoile fiecărei persoane în parte.

 

Concept

Zona de vestiar dedicată bărbaților are o structură dinamică, gândită special pentru a îmbunătăți mood-ul atunci când ajungi seara și ești obosit. Astfel vei avea un boost de energie chiar înainte să fi intrat în sală .

În amenajarea acestei zone cea mai mare provocare a fost să îmbinăm elemente spectaculoase de decor cu practicabilitatea și fluiditatea mobilării spațiului.

Pentru că vestiarele suplinesc nevoi și funcții diferite, am conturat ambianțe diferite prin jocul de lumini.

Statistic doamnele petrec mai mult timp față de bărbați în vestiarele sălilor, așa că aici a intervenit nevoia evidentă de a crea un spațiu primitor, în timp ce pentru domni am mizat pentru o imagine dinamică fără însă a o aglomera inutil.

Care vestiar îți place mai mult?

Zona dedicată exercițiilor cardio a fost gândită într-un ambient ușor neutru, așa că am introdus riflaje de lemn pentru a aduce mai multă căldură și a spori confortul.

Ne-am dorit ca accentul să vină asupra acțiunii intense a exercițiilor și nu pe spațiul în care se află aparatele.

Previous
Previous

Pink Dragon

Next
Next

Biotransilvania SPA