Hotel Rădăuți

Hotel Rădăuți

Prin acest proiect echipa Pure-Mess a răspuns unei provocări unice, încadrarea unui aparthotel ce se înscrie în linia arhitecturală modernă în peisajul urban din Rădăuți. Imobilul oferă un capăt de perspectivă în relație cu strada în care se află, iar ahitectura propusă realizează un contrast între orizontalitatea proiectului existent, pe care l-am preluat, și elementele vertical inserate.

Fațada principală găzduiește intrarea în restaurant și în camerele de hotel; ea marchează delicat o simulare a unei fațade monumentale, evidențiind în același timp zona parterului.

Odată cu căderea serii, arhitectura proiectului capătă o nouă viață și devine cu adevărat spectaculoasă. Iluminarea strategică pune în valoare elementele verticale în timp ce fațada principală, cu luminile sale calde, creează o atmosferă primitoare și atrăgătoare. Astfel ne-am propus să încurajăm vizitatorii să pășească în interiorul restaurantului și să descopere camerele de hotel.

Rezultatul obținut și prin combinația de materiale (aluminiu pentru etaje și placări cu piatră albă pentru parter) oferă dinamică imaginii de ansamblu. Lamelele metalice sunt amplasate la distanțe aleatorii, ceea ce face ca arhitectura să aibă o compoziție integrală.

Previous
Previous

AlexanderMan

Next
Next

Navodari